Încă puțin…

Despre ce e vorba în ultima perioadă, că parcă totul se schimbă extrem de repede? Ne dorim din ce în ce mai multe lucruri, chiar și informații, dar în același timp, când vine vorba de a lua “EU” acțiune, dăm repede un “snooze” (o amânare), cu diferite scuze. Dan Pena chiar face afirmația că românii sunt cei mai buni la a se scuza, în sensul de a găsi motive să nu facă anumite activități. Cumva îți vine natural să spui ceva legat de acel ceva că ori nu e așa urgent, ori că nu ai timp, ori “lasă să facă alții”.

Și totuși de unde vine această plăcere de amânare? Toți ar zice: “hai că întrebarea asta e chiar simplă, din comoditate, normal!”. Bun, dar în momentul în care știi cauza unei probleme, nu încerci să o rezolvi? Răspunsul, pe baza statisticii este, din nefericire, “nu”!

Dar, de unde vine comoditatea?

Aici e mult mai greu de răspuns, nu?

Haide să vedem care e răspunsul tău și a celorlalți cititori la întrebarea de mai sus. Te invit la acțiune, iar acțiunea aceasta e foarte simplu de realizat, e un comentariu, cu un răspuns la o întrebare. Nu există răspuns bun sau rău, așa că, te rog, scrie!

Mutând discuția despre comoditate în secțiunea de comentarii, acum pot schimba subiectul să vorbim și despre altceva. Ce-ar fi să vorbim și despre lăcomie? Că parcă se potrivește și aceasta cu titlul. Să mai beau puțin, să mai stau puțin, să mai învăț puțin, să mai aștept puțin. Cumva, comoditatea pare să fie fiica lăcomiei. Dar cum copiii apar ca o combinație unică de abilități, nu e corect să încadrăm în tipare nici măcar copiii lăcomiei. Revenind la o discuție mai puțin filozofică, lăcomia nu ar trebui să văzută ca fiind ceva rău. E bine să vrei mai mult, să strângi mai multe informații despre ceva ce te interesează, e foarte bine să vrei să culegi mai multe roade din munca ta. Dar, e foarte greșit să iei decizii doar pe baza emoțiilor. Când spun emoții, nu mă refer la orice emoție, ci la cele mai periculoase emoții: “frica și lăcomia”. Da, aceste două emoții, devin extrem de nocive când ele devin factorul principal de decizie. Individuale sunt extrem de periculoase, dar se transformă în bombă atomică, în momentul în care sunt combinate. Cresc în acea “grandioasă” ciupercă ce decimează o valoare inestimabilă, pentru prea mult timp.

Dacă ți-a plăcut, poți să distribui și prietenilor tăi, iar dacă nu ai comentat încă, poți să o faci acum!

2 thoughts on “Încă puțin…”

  1. Eu cred că răspunsul la întrebare ar fi, că ne place procrastinarea atât de mult încât nu vrem sub nici o formă să îi dăm anulare(consider că “încă puțin” atunci când e vorba de a amâna lucrurile reprezintă comoditatea procrastinări, pe care majoritatea am gustat-o)

  2. comoditatea/procrastinarea, cred ca vine din lipsa prioritatilor, lipsa unui scop final (goal), lipsa motivatiei.

Lasă un răspuns

Scroll to Top
%d blogeri au apreciat: