Pernuța coroanei
Nu credeam că îmi va fi așa de greu să găsesc o imagine cu o coroană, simbolizând frumosul și mărețul înălțător. Da, am găsit tot felul de sperietori, încoronați și mascați pe placul demonilor. Așa că, acestea fiind spuse, va trebui să descriu în cuvinte imaginea pe care eu am văzut-o și pe care vreau s-o discutăm.
Într-o casă modestă, a unei familii modeste, cu o singură cameră, aveau pe un scaun așezată o pernă, iar pe acea pernă, o coroană minunată, lucrată perfect, de către cel mai îndemânatic meșter, formată din aur curat, strălucitor și pur și, pe alocuri așezate pietre scumpe.
O minunăție de coroană cum n-am văzut la niciun rege, sau regină de până acum.
Și totuși, îmi părea ciudat că această incredibilă coroană stă într-o casă atât de simplă.
Inițial am crezut c-a fost furată, dar mi se spune că nu, în schimb, observ o întreagă armată de hoți ce căutau să pună mâna pe ea, să lase casa fără coroană.
Noaptea a venit și omul nostru a obosit și-a adormit. Așa au intrat hoții și-au luat coroana.
Spre surprinderea mea, stăpânul casei nu s-a panicat deloc când a văzut că coroana nu mai era așezată pe pernă.
Așa că, liniștit, așează pe pernuța roșie, o coroană făcută din argint. Era frumoasă, dar, nu la fel de măreață ca prima.
Hoții au intrat și în seara următoare în casa omului și i-au furat și coroana de argint.
Apoi, în fiecare zi, omul, tot a făcut câte o coroană, din bronz, din inox, din plumb și rând pe rând, în fiecare seară, coroana îi era furată de pe pernă.
Când a rămas fără materiale să facă coroană, se rugă seara înainte de culcare și apoi așeză la fel pernuța, ca în celelalte seri, ca și cum ar fi avut coroană pe ea și se culcă.
Hoții au intrat și în seara aceea crezând că vor pune mâna pe o nouă coroană, dar, nu găsi decât perna goală. Așa că, au început să umble prin dulapuri și i-au furat un lighean de tablă.
Dimineața, când se trezi omul, se bucură că perna rămăsese neatinsă, dar când a văzut că hoții s-au lăcomit și i-au luat ligheanul de tablă și-a pus încuietoare la ușă, iar țâțânele ușii le-a curățat de vasilină, să scârție, pe post de alarmă.
Noaptea veni, iar când unul din hoți a pus mâna pe ușă, era blocată. Atunci încearcând s-o agite mai tare, ușa începu să scârțâie așa de tare că toți se treziră. Așa că hoții au fugit cât au putut de tare, căutând să își schimbe strategia de operare, ori, dacă e prea greu, poate chiar să schimbe cartierul.
Aceasta este imaginea.
Și vom proceda într-un mod înțelept. Ca să înțelegem imaginea nu vom scrie eseuri, ci vom aborda imaginea cu întrebări:
De ce nu s-a întristat omul când, în fiecare dimineață găsea pernuța fără coroană? Dar de ce ni se spune că s-a bucurat că pernuța nu a fost furată, când s-a culcat fără să mai pună vreo coroană pe ea?
De ce a pus așa de târziu sistemul de protecție și alarmă în funcțiune? De ce nu le-a pus înainte să pună coroanele valoroase?
Să fie oare acesta și cazul nostru? Ne putem noi regăsi în vreun fel în această imagine? Dar oare noi nu ar trebui să facem la fel, adică să fim dispuși să renunțăm la multe lucruri valoroase pentru restul societății, de dragul păcii? Bineînțeles că până la o limită, că dacă familia mea nu mai poate să mănânce că li s-au furat și ustensile folositoare mâncării, atunci lucrurile trebuie tratate diferit.
Totuși, întrebarea cea mai faină cred că este legată de pernuța roșie. Să fie oare mai valoroasă această pernuță decât toate coroanele acelea mărețe? Și dacă da, ce simbolizează ea?
Cred că indiciul constă în culoare și în așezare: Sângele este roșu, iar pernuța e valoroasă pentru că ține și îndreaptă mintea înspre măreție.
Și cântau o cântare nouă și ziceau: „Vrednic ești Tu să iei cartea și să-i rupi pecețile, căci ai fost înjunghiat și ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminție, de orice limbă, din orice norod și de orice neam.
Ai făcut din ei o împărăție și preoți pentru Dumnezeul nostru și ei vor împărăți pe pământ!”
Apocalipsa 5: 9-10 VDCC
Și, o ultimă întrebare: „De ce hoții erau interesați doar de casa acelui om simplu? De ce nu atacau și alte case?”
Cred că aici avem un răspuns în versetele ce urmează:
Voi poftiți și nu aveți; ucideți, pizmuiți și nu izbutiți să căpătați; vă certați și vă luptați și nu aveți, pentru că nu cereți.
Sau cereți și nu căpătați, pentru că cereți rău, cu gând să risipiți în plăcerile voastre.
Suflete preacurvare! Nu știți că prietenia lumii este vrăjmășie cu Dumnezeu? Așa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș cu Dumnezeu.
Credeți că degeaba vorbește Scriptura? Duhul, pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi, ne vrea cu gelozie pentru Sine.
Dar, în schimb ne dă un har și mai mare. De aceea zice Scriptura: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriți.”
Supuneți-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviți-vă diavolului, și el va fugi de la voi.
Apropiați-vă de Dumnezeu și El se va apropia de voi. Curățiți-vă mâinile, păcătoșilor; curățiți-vă inima, oameni cu inima împărțită!
Simțiți-vă ticăloșia; tânguiți-vă și plângeți! Râsul vostru să se prefacă în tânguire, și bucuria voastră, în întristare:
Smeriți-vă înaintea Domnului și El vă va înălța.
Iacov 4: 2-10 VDCC
A lui Dumnezeu să fie toată slava, în veci! Amin.