Iubește Dumnezeu pe toți oamenii?
Dacă nu vrei să afli decât acest răspuns, varianta scurtă e: ”DA! Dumnezeu iubește pe toți oamenii!” Slavă Domnului!
Și dacă mai poți citi un rând, aș vrea să știi că această iubire, este una perfectă și se livrează fiecăruia în parte, în cel mai personalizat mod posibil.
Eu personal sunt mulțumit să rămâi chiar și cu atât.
Dar, pentru că vreau să aduc mai multă nădejde în inimile noastre, voi vorbi cu pasiune și foc despre dragostea lui Dumnezeu.
Există o dezbatere teologică prin care nu toți teologii cad de acord pe această întrebare. Unii spun că Dumnezeu iubește necondiționat pe fiecare în parte, iar alții spun că omul cât este un răzvrătit față de legea lui Dumnezeu și se scaldă în păcat, nu experimentează dragostea lui Dumnezeu în același mod cum o experimentează un creștin, ce caută în orice clipă să se sfințească și să-L cunoască mai mult și mai mult pe Dumnezeu.
Nicio tabără nu are dreptate. Totuși dacă luăm informațiile din ambele tabere, rămânem cu adevărul.
Totuși, până să dezvoltăm aceasta, haideți să facem o mini pauză și să spunem ceva cu privire la dezbateriile teologice.
Ceea ce fac cărturarii e o misiune foarte importantă. Numai că, pericolul cel mai mare, cu care un teolog se confruntă este de a se include într-o tabără teologică, care trebuie să accepte toate informațiile din acea tabără și să lupte împotriva informațiilor din cealaltă tabără. Și, o dată ajuns și inițiat în acea tabără, nu va putea accepta informațiile din tabăra rivală.
Totuși, când informațiile din două tabere rivale au argumente solide biblice, vă recomand să studiați argumentele ambelor tabere și să cereți lumină de la Dumnezeu să vă arate adevărul. Și dacă veți face așa, veți fi surpinși că adevărul este format din compunerea celor două seturi de informații, din cele două tabere.
Și vom aplica aceasta chiar pe exemplul de mai sus, aflând că: Dumnezeu iubește necondiționat pe fiecare om în parte, numai că, omul nu experimentează dragostea lui Dumnezeu, doar dacă se lasă cercetat, schimbat de Duhul Sfânt și prin creșterea spirituală, armonizată cu sfințire, înțelege și experimentează o dragoste de necuprins, din ce în ce mai mare.
Ce mare ești Tu, Doamne! (cu cât Îl cunoaștem și experimentăm mai mult pe Dumnezeu, cu atât spunem aceasta mai înflăcărați și mai convinși)
Pentru cei care vor să țină minte informația aceasta și au nevoie de o analogie, puteți folosi analogia cu dragostea unui tată, care își iubește fiecare copil al lui, necondiționat de nimeni și nimic (bineînțeles că vorbim de un tată sănătos la minte, matur, responsabil și cu frică de Dumnezeu).
Numai că, dacă are doi fii, iar unul este ascultător și cuminte, pe când celălalt este la capătul opus, cel din urmă va experimenta iubirea tatălui său prin pedeapsa, care are ca scop îndreptarea acestuia.
Iar cea mai grea pedeapsă pe care o poate primi un fiu, din partea tatălui său, este IGNORAREA. Aceasta tinde să fie una din ultimile pedepse pe care un tată vrea să le folosească, pentru că este cea mai dureroasă pentru părinte.
Și pentru că durerea aceasta este atât de apăsătoare, părintele așteaptă cu nerăbdare cea mai mică formă de îndreptare, ca el să anuleze această pedeapsă.
Îți vine să plângi când te gândești că Domnul Isus, exact asta ne-a descris în pilda fiului risipitor, când acesta se întoarce de la porci la tatăl său, iar tatăl, de-abia aștepta ca fiului să-i pară rău și să vrea să fie ascultător și supus tatălui. Iar drept dovadă este sărbătoarea dată:
Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.” (dovada pocăinței)
Dar tatăl a zis robilor săi: ”Aduceți repede haina cea mai bună și îmbracați-l cu ea; puneți-i un inel în deget și încălțăminte în picioare. Aduceți vițelui cel îngrășat și tăiați-l. Să mâncăm și să ne veselim, căci acest fiu al meu era mort și a înviat; era pierdut și a fost găsit.” Și au început să se veselească.
Luca 15: 21-24 VDCC
Ce mare e Dumnezeu, Tatăl nostru ceresc!
Harul și dragostea Domnului Isus Hristos să îți umple inima, ție și familiei tale! Amin.