La răutate, fiți prunci. Oare se poate?
Oare, un om mare, care a crescut în trup, în duh, dar și în fire, se mai poate să se facă prunc la răutate? Haideți să vedem.
Nu știu câți dintre noi ne amintim de căderile noastre, din perioada când prioritatea noastră numărul 1 era să învățăm să mergem.
Cumva, ne aducem aminte de perioada aceea, nu accesând memoria noastră, ci prin transpunere, atunci când vedem o persoană la acea vârstă, ce, învață să meargă.
Deci, o primă idee ar fi, un prunc uită natural trecutul. Numai că nu totul.
Pentru că, dacă ar uita întreg trecutul, niciodată n-ar mai putea să meargă, deoarece, mersul nu se învață de la prima încercare, ci, e un întreg proces, ce durează câteva luni, minim.
Și, acest prunc, care luptă să renunțe la statutul de prunc și să intre în rândul copiilor, ține minte, în mod natural, numai ce-l poate ajuta să crească.
Dar, cel mai interesant, e chiar modul cum gândește. El folosește în primul rând credința, când spune că: ”hai să mai încerc să merg!”.
Apoi, frica își activează microfonul și începe să spună: ”ai uitat că ieri ai dat cu capul de podeaua aceea tare?”, ”sau, ai uitat de corpul acela tare, de care te-ai lovit ieri?”.
Iar răspunsul pruncului este: ”mulțumesc Frică că îmi aduci aminte! Dar, asta nu înseamnă că eu voi renunța la credința mea de a merge. Am observat că, pe podeaua aia tare, îmi e mai predictibil mersul, deoarece este fixă. Pe când, pe salteaua aia moale, din pat, orice pas e mai dificil, mai ales, că, tu, atunci când încerc să merg pe pat, îmi aduci încontinuu aminte că, patul are o prăpastie, așa că, prefer mai degrabă să încerc pe tare. Dar, gata cu vorba, hai la aplicarea credinței!”
Apoi, se ridică, se sprijină de canapea și, tremurând un pic, face primul pas. De bucurie, mai face unul. Apoi încă unul, dar, nu se mai ține așa de bine de canapea și, la al treilea pas, cade, dând cu fruntea de podea.
Acum, dacă ar fi să traducem plânsul acesta, oare cum l-am traduce?
”Ce mi-a trebuit mie asta? A avut dreptate Frica! Ce podea enervantă! N-o suport deloc! Din cauza podelei eu, stau acum și sufăr!”
Asta ar fi prima variantă. Haideți să vedem și cea de-a doua cum ar suna:
”Oare unde am greșit? Doamne, te rog, deschide-mi mintea să înțeleg ce am greșit și dă-mi Tu putere să pot merge și eu! Te rooog Doamne, ai milă de mine și umple-mă cu putere, cu înțelepciune și cu pricepere! Întărește-mi credința și nu mă lăsa! Trimite-mi te rog pe cineva să-mi aline durerea! Oo, îți mulțumesc Doamne că mi-ai dat așa o mamă de bună. Că bunătatea ei, îmi transformă suspinurile în liniște și pace! Slavă Ție Doamne!”
Fiecare să aleagă pentru sine, care variantă se potrivește mai bine cu versetul de astăzi:
Fraților, nu fiți copii la minte, ci, la răutate, fiți prunci, iar la minte, fiți oameni mari.
1 Corinteni 14:20 VDCC
Bineînțeles, că mi-ai putea spune: ”cine te crezi tu, să citești gândurile unui prunc?”, sau: ”descrierea asta e prea de om mare, nu cred că așa gândește un prunc”.
Dar, eu zic că și Pavel, nu scrie epistola către Corinteni, având în vedere niște prunci fizic, ci, se adresează unor oameni mari, care, ascultând de firea pământească, sunt îndemnați să fie oameni mari la răutate și prunci la minte și tocmai de aceea se folosește imaginea cu pruncii.
Asta, în primă fază. Dar, în a doua fază, eu tot unor oameni mari, (cel puțin fizic) mă adresez.
Cu aceste precizări, haidem să recitim cele două variante și să medităm la ele, lăsând Cuvântul lui Dumnezeu să ne transforme.
Apoi, să încheiem cu mulțumire, slavă și cinste față de Singurul Dumnezeu adevărat, Domnul de viață, Domnul și Mântuitorul nostru, Domnul Isus Hristos!
Harul Domnului Isus Hristos să fie cu noi! Amin.