Nu rata aceasta de black friday!

woman wearing gray coat

Nu rata aceasta de black friday!

Să trecem în revistă mai întâi câteva aspecte, ca după aceea să intrăm în subiect.

În primul rând, black friday, nu este doar o zi, ci, în ultima perioadă tinde să se lungească tot mai mult. Iar acest aspect minor, îl vom dezvolta un pic mai încolo. Dar, deocamdată, să ții cont de aceasta.

În al doilea rând, se vrea a fi mai mult o sărbătoare, decât un eveniment.

Care e diferența esențială între sărbătoare și eveniment?

Pentru o sărbătoare, te pregătești din timp și vii cu entuziasm, unde vrei să participi și tu, să ai ceva de făcut, să fii implicat, pentru că, vrei să fii parte din sărbătoare.

La un eveniment, în schimb, participi, dar poți fi complet detașat de ceea ce se întâmplă, fiind, de obicei neutru.

Și da, dacă vă gândiți la sărbătorile ce urmează, societatea ne-a ajutat să le transformăm în simple evenimente.

Acum, black friday, se vrea a fi o perioadă, în care, oamenii să cumpere foarte mult, la preturi reduse.

Se merge aici pe o statistică, care spune că, de obicei, oamenii în luna Noiembrie nu prea cumpărau, deoarece, doreau să strângă pentru sfârșitul lunii Decembrie, când sărbătoarea Nașterii Domnului Isus, avea loc.

Ce s-a întâmplat?

Păi, în Noiembrie s-a adăugat acest eveniment de mega reduceri, menit să cheltuie banii alocați Crăciunului.

Și ce-i așa mare problemă că oamenii acum pregătesc cadourile din Noiembrie? Ai putea întreba.

Răspunsul este unul foarte trist. Ce cumpără oamenii, în general de black friday, cumpără pentru sine, nu pentru alții, cum făceau, în preajma crăciunului.

Cine se mai întreabă de ce e așa de mare distanța între noi când cadourile pentru alții au devenit doar ”atenții”, iar pentru mine: ”mi-am satisfăcut pofta”, sau, îmbrăcat mai frumos: ”mi-am îndeplinit visul”.

Asta e doar prima problemă.

A doua problemă, este că, ne transformă sărbătorile creștine, în evenimente, de care ne-am săturat, sau învechite, sau pur și simplu opționale, în care tot eul e pe primul loc.

A treia problemă este că, această sărbătoare, este sărbătoarea închinată diavolului.

Iar, dacă, în primă fază, doar copiii erau implicați, mergând costumați, de Halloween, în vrăjitoare, schelete, monștri, pentru a primi bomboane lângă un dovleac, sculptat într-un craniu urât, acum, se vrea includerea și adulților în sărbătoare.

Și putem vorbi chiar la trecut, pentru că, fără să ne dăm seama, am și sărbătorit această sărbătoare demonică de câțiva ani deja.

Poate c-ar trebui menționat, că, un fost satanist, convertit la creștinism, strigă cât poate de tare, că, sărbătoarea aceasta este închinată diavolului.

Iar unul din argumentele cele mai puternice, pe care el le prezintă, este că, ei, ca și sataniști, se rugau și blestemau bomboanele ce aveau să fie consumate de copii, iar satana, le dădea exemplul cu Adam și Eva în grădina Eden.

Unde, e suficient, o singură dată pe an, să mănânci din blestem.

Iar, pentru adulți, lucrurile sunt și mai complexe. Ceea ce un adult muncește și strânge, să cumpere ceva blestemat. Și acest lucru blestemat, îl va consuma el, sau familia lui.

Dacă nașterea Domnului și Mântuitorului nostru, vi se pare învechită, ce spuneți de aceeași înșelare ca cea din grădina Eden?

Care e mai învechită?

Judecați voi singuri și fiecare să decidă.

Ce ne învață Biblia? Să ne punem toată încrederea în Dumnezeu și să credem cu toată ființa noastră în jertfa Domnului Isus Hristos.

Iar asta include, să ne sacrificăm viața pentru Domnul și să ne dăm toate silințele să unim credința cu fapta.

Cât despre aspectele mai grele, studiem ce ne vorbește Domnul prin apostolul Pavel.

Pavel, care este matur în credință, crescut de Domnul și nu de oameni, spune că, el poate să consume și lucrurile închinate idolilor, deoarece Domnul este totul pentru el.

Iar dacă e să înțelegem că această carne închinată idolilor, de care Pavel pomenește, era o carne mai ieftină (la reduceri, am spune noi).

Pavel și orice creștin crescut și matur spiritual, nu este acuzat de cugetul lui. În schimb, sunt situații când Pavel nu consuma, din cauza cugetului aproapelui său, care era un copil spiritual, cu foarte multe încredințări.

Pe de altă parte, tot la Pavel găsim, că ne scrie ”Feriți-vă de orice se pare rău” (1 Tesaloniceni 5:22).

Iar acest verset, trebuie armonizat cu Romani 14, în care să ne dorim să ne crească Domnul la statura de om mare, pentru a mai elimina de toate fricile, translatate prin încredințări.

Și ce-i de făcut?

Fiecare dar, să se cerceteze pe sine, și așa să consume.

Eu, în dreptul meu, am observat că, lucrurile cumpărate anterior, în perioada aceasta, nu mi-au fost de folos.

Iar acest articol, mi-aș dori să fie mai mult o conștientizare a ceea ce se întâmplă și o cercetare spre o apropriere de Dumnezeu și de scaunul Harului.

Haideți să ne rugăm Tatălui nostru din ceruri, să ne umple cu Duhul Său cel Sfânt, pentru a fi protejați, călăuziți, plini de putere, de dragoste, de bucurie, de pace, de îndelungă răbdare, de bunătate, de facere de bine, de credincioșie, de blândețe și de înfrânare a poftelor.

A lui Dumnezeu să fie toată slava, în veci! Amin.

Lasă un răspuns

Scroll to Top
%d blogeri au apreciat: