O piedică în drum, o văd ca pe-o avertizare, ce strigă: ”Atenție! Urmează o groapă mare!”
Ce ne mai place să ne lăudăm că noi trăim în secolul vitezei… Și totuși suntem atât de lenți când trebuie să reacționăm la ceva ce nouă ne-ar face bine, ori rău…
Dar Dumnezeu e prea bun cu noi și, când ne apropiem prea tare de margini, ne pune-n cale câte o piedică, să ne mai oprim și să reanalizăm.
El, fiind Dumnezeu Creatorul, poate face acestea atât la nivel de grup/societate, cât și la nivel de individ (om/plantă/animal/insectă/bacterie/atom), în același timp.
Dar cum noi nu putem pătrunde decât în culoarele la care ni se oferă acces, ne vom limita la individul om, iar pentru cine vrea mai mult, poate extrapola la celelalte spețe.
Acestea fiind spuse, putem intra în subiectul de astăzi.
Este cineva care să nu dorească să fie avertizat că se îndreaptă înspre un pericol, ce-i poate afecta extrem de grav viața, generând moartea?
Ar putea fi. Dar, acel om, e fără minte. Totuși, oricine are minte, își dorește să fie avertizat.
Mă uit și văd un om neîncercat, care se hotărăște să meargă desculț într-un loc neexplorat vreodată de sine. Numai că, el până acum, a mers numai încălțat. Deci, și picioarele îi sunt neîncercate.
Și, după ce se descalță, o luă cu avânt la vale.
Pe drum, o piatră ceva mai ascuțită îi provocă o rană piciorului și exploratorul se oprește supărat.
În timp ce își vărsa nervii pe acea piatră ascuțită, venea fugind un om din spate, iar când ajunse, gâfâind îi spuse:
”Omule, ce faci pe drumul ăsta?”
”Îl explorez desculț! Sau mai bine spus, îl exploram, că dacă nu era nenorocita asta de piatră eram deja mult mai în vale acum și aș fi fost și înaintea ta! Dar tu tot la explorat ești?”
”Nu! Eu după tine fug! Numai Dumnezeu ți-a pus acea piatră să te oprească din alergatul tău, că eu, cum am văzut că te duci la vale, oricât de tare alergam nu puteam să te ajung!”
”Dar ce-i acolo? De ce voiai să mă ajungi?”
”E valea șerpilor! E plin de vipere acolo! Și mai ales acum, când e sezonul lor de-mperechere sunt mai violente ca oricând! N-ai niciun motiv să mergi acolo!”
Și uite-așa, o piatră ascuțită, a oprit omul nostru și l-a salvat de la moarte.
Acum, câți din aproapele nostru, câți din vecinii noștri nu stau căzuți pe drum, din cauza pietrelor ascuțite, așteptând explicația și avertizarea?
Omul, prin care Dumnezeu l-a ferit de la moarte pe explorator, gâfâind a adus avertizarea și aceasta pentru că dragostea lui Hristos era în el.
Și după cum noi vrem să fim avertizați, Domnul Isus Hristos ne poruncește așa:
Aceasta este porunca Mea: Să vă iubiți unii pe alții cum v-am iubit Eu.
Ioan 15 cu 13 VDCC
Și dacă El, ne-a dat nu doar porunca, ci și exemplul personal atât de minunat, cu atât noi, care spunem că suntem ai Lui, trebuie să ascultăm de El și să facem ca El!
De aceea, orice spune Domnul Isus Hristos, este poruncă pentru noi!
Iar dacă cuiva, proprovăduirea Evangheliei i se pare o chestiune opțională, Evanghelia după Mate se încheie cu ultima poruncă lăsată de Domnul Isus Hristos, înainte de a Se înălța la ceruri:
Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei și le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ.
Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.
Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin.”
Matei 28 de la 18 la 20 VDCC
Acum, e clar că nu pot propovădui ceva ce nu am experimentat și nici nu cunosc. De aceea trebuie să trăiesc eu mai întâi, să fiu convertit și salvat de Domnul, apoi să fiu învățat și crescut tot de Domnul ca mai apoi, tot Domnul să se folosească de mine să-i salveze și pe alții.
Așa de mare și de bun este Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu!
A lui Dumnezeu să fie toată slava, în veci! Amin.