Pana care gâdilă piciorul.
În fața mea, o găină pierde o pană. Ar fi pierdut mai multe, dar a intervenit stăpânul casei și a încheiat violența, izgonind agresorul.
Apoi, rămân uimit când văd că, analizează starea găinii, apoi, ia pana căzută de jos și-o duce în casă.
În casă avea mai mulți copii mici. Iar eu, chiar stăteam curios să văd la ce va folosi acea pană. Mă gândeam că poate va face un instrument de scris cu ea, prin care să lase un mesaj adânc, de mare folos copiilor.
Dar nu acesta era planul. Așa că, m-am gândit că ar putea face o săgeată, prin care, obiectivul este arătat și încercat, până este atins. Și, în timp ce eu mă gândeam că și aceasta ar fi o lecție foarte importantă pentru oricine are de crescut, stăpânul casei ia pana și se îndreaptă spre un copil, ce tocmai căzuse.
Și cum stătea plângând copilul, pana vine la picior și-l începu a gâdili.
Hilizeala începu și se răspândea molipsitor, la toți copiii. Iar cel căzut, acum era și mai căzut, din poziția de șezut, în poziția de tolănit pe spate, râzând cu gura până la urechi.
Uitase complet de căzătură. Iar asta e bine. Problema e, că, după ce gâdilitul s-a oprit, a căutat să se joace, uitând complet de ce încercase să facă mai înainte.
După o perioadă destul de lungă totuși, își reaminti că el voia de fapt să învețe să meargă, pe propriile picioare. Iar căzătura era rezultatul învățării.
”Hai totuși să mai încerc!”, își spuse copilul. Și cum s-a ridicat, picioarele au început să tremure, iar acel tremurat, s-a transformat într-un balans puternic, ce l-a descurajat și aruncat, din nou, la podea.
”De ce-i așa de greu să merg?” se gândi copilul și începu să plângă iarași.
Apoi, ce să vezi? Pana veni din nou la piciorul copilului, iar acesta, izbucni din nou în râs.
După câteva episoade din acestea, copilul nu mai căuta să învețe să meargă, ci doar căuta să fie gâdilit de pană.
Timpul a trecut, iar copiii au devenit oameni mari. Și, chiar dacă acum, ar fi fost în stare de mult mai multe, ei, în continuare, nu puteau merge, ci erau dependenți deja de acea pană.
Totuși, când stau și mă uit mai bine, lipseau 2 persoane.
Așa că, am întrebat ce s-a întâmplat cu ei. Stăpânul casei nu a vrut să-mi spună, dar, fiindcă am insistat, a spus că îmi poate spune doar în privat, pentru că trebuie să rămână secret.
”Bine, fie!”, am spus eu.
”Cei doi copii, nu s-au lăsat distrași de gâdilit și-au învățat repede să meargă. Apoi, oricâte obstacole le puneam în cale, îi făceam și mai puternici și mai pricepuți. Și astfel, au crescut, extrem de repede și au plecat, de și-au făcut propria casă. Dar vezi, să nu mai spui la nimeni asta!”, spuse stăpânul casei.
Eu n-am putut să tac, ci le-am spus copiilor din casă. Apoi, am plecat să mă întâlnesc cu cei doi, iar pe drum, pe oricine îl vedeam căzut, îl încurajam cu vestea bună. Și mulți se ridicau și înceapeau să meargă.
Acum, dacă putem merge, să ne smerim și să ne aducem aminte că, putem merge numai prin puterea pe care Dumnezeu ne-o oferă în dar. Și crezând și punându-ne toată încrederea în Domnul Isus Hristos, care a murit pentru păcatele noastre, să trăim prin El, aceeași viață pe care și El a trăit-o pentru noi, slujindu-ne aproapele.
Iar, dacă nu poți merge, te rog, nu te lăsa distras de zgomotul confortului și al hilizitului, pentru că acestea au ca scop, să te țină legat, până la moarte.
Ci, haideți să ne concentrăm și să ne dăm toate silinițele să căutăm Împărăția lui Dumnezeu, având ca promisiune că El se descoperă celor ce-L caută (Evrei 11:6) și dacă vom căuta mai întâi Împărăția Cerurilor, vom căpăta pe deasupra toate lucrurile (Matei 6:33).
Închei cu îndemnul apostolului Petru:
Fiți treji și vegheați! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită.
1 Petru 5:8 VDCC
A lui Dumnezeu să fie toată slava, în veci! Amin.