Prăjitura cu 5 straturi
Domnul mi-a arătat o farfurie cu o prăjitură. Dar nu arăta exact ca cea din imagine, cu toate că, există câteva asemănări și cu aceasta.
Prăjitura pe care eu am văzut-o avea jos, la bază un strat nu foarte înalt, dar solid și crocant, de înălțimea unui biscuite. Apoi, stratul următor era ceva gelatinos (ca cel portocaliu din imaginea de mai sus). Apoi, stratul 3 era un pandișpan, ca în imaginea de mai sus, numai că nu era foarte înalt, ci dacă e să ne uităm la imaginea de mai sus, cam cât partea de jos (nivelul cel mai de jos din imagine). Iar peste acest pandișpan, stătea ca o spumă, sau frișcă foarte aerată, ce reprezenta stratul 4.
Și, în cele din urmă, stratul 5, era un strat extrem de fin și de subțire, era o pudră maronie, aș spune eu, compusă din cacao și scorțișoară.
Acum, când Dumnezeu te servește cu așa imagine, ce faci? Te lași împins de pofte și devorezi dintr-o înghițitură prăjitura, o faci ghem și-o înghiți ca un gânsac pe toată? Ca mai apoi să zici: ”Bun Doamne! Mai vreau!”?
Sau ignor orice reacție a firii mele și las duhul meu să îmi traducă ce are Dumnezeu să-mi transmită?
Dacă aleg ce-a de-a doua variantă și n-am îndelunga răbdare dezvoltată și crescută în mine, n-am să beneficiez de multe.
Dar, dacă am răbdare, oo, câte experiențe pot avea doar uitându-mă la imaginea pe care Dumnezeu mi-a arătat-o!
În primă fază aud întrebarea: ”De unde începi explorarea straturilor?”
Dacă încep de jos, găsesc o înterpretare prin care găsesc modelul de învățare și creștere, pe care îl putem aplica la orice din viața unui individ, când el vrea să crească, ori să învețe ceva nou.
De la mers, vorbit, la învățarea unui instrument muzical, la practic orice învățăm, trebuie să trecem mai întâi de primul strat, care pare ca o stâncă de solid, deci imposibil de trecut. Dar, prin insistență și determinare, orice stâncă poate fi străpunsă, dacă ai ciocanul determinării și dalta insistenței în mâinile tale. Nivelul acesta, având rol de temelie, e cel mai puțin gustos și arătos.
Ai trecut de stâncă și ai ajuns în gelul gustos, dar foarte alunecos. Mi-e greu să înaintez aici… Când deja am dat de gust bun, stânca a fost spartă, cei mai mulți vor decide că nivelul acesta e nivelul suficient și când văd că dalta și ciocanul nu ajută la înaintarea prin stratul acesta gelatinos, aleg să rămână și să moară la nivelul acesta, din nefericire…
Dar, pentru foarte puțini oameni, stratul gelatinos, sau mlăștinos, chiar dacă au s-au scăldat o perioadă în el, vor altceva, o zonă mai curată, sau măcar o zonă unde se pot curăți și cu o ciocanul de la stâncă, iau niște lemne și niște cuie și își construiesc o scară, cu ajutorul căreia, vor ajunge la pandișpan.
Aici, gustul nu mai este atât de puternic, dar, numai atingându-te de pandișpan te curățești, ca de un burete.
Și după atâta gel, o bună perioadă de timp vei iubi curățenia pandișpanului, dar, după un timp, mintea parcă îți arată că pandișpanul, nu doar că te ține curat, ci, te poate propulsa, ca o trambulină, la nivelele superioare, numai trebuie să sari și, cu cât sari mai mult, cu atât ajungi mai sus.
După atâta pandișpan, un pic de frișcă aerată… e ceva divin. Mai ales când, prin săriturile mele insistente, chiar dacă nu pot sări până la stratul cu pudră, prin consistența aerată a spumei, când eu tot o agit, ea permite pudrei să coboare mai jos, de unde eu o pot consuma.
Și cu o bucată de pandișpan în mână, îmi fac vânt pe trambulină și ajung la spuma colorată (de cele mai multe ori, când mă aștept cel mai puțin) și experimentez ceva cu adevărat divin.
Acum, Domnul îmi arată ca un holșurub mare și lung, poziționat înspre fiecare strat, poziționat pe orizontală, având vârful tăiat și capacitatea de a intra într-un strat, fără să afecteze alte straturi și aud întrebarea:
”Care strat ar fi cel mai afectat de trecerea șurubului prin el?”
Și prin această întrebare, Dumnezeu m-a smerit așa cum trebuie și n-am mai putut să mă gândesc decât la ”Cât de mare ești tu Doamne și cât de adânci și pline de profunzime și înțelepciune sunt gândurile Tale, pe care ni le descoperi nouă! Și ceea ce ne descoperi nouă, e ceva atât de limitat în comparație cu măreția Slavei Tale! Slavă Ție Doamne!”
Apoi, Domnului i se face milă de mine și îmi spune așa: ”De ce ai da o singură interpretare imaginii pe care Eu ți-am arătat-o?”
Și-atunci mi-a apărut în minte ideea că aș putea parcurge prăjitura de sus în jos, sau dintr-o laterală, iar experiențele și lecțiile învățate sunt altele.
De aceea, dacă cu frică de Dumnezeu, în smerenie și crezând în jertfa Domnul Isus căutăm să semănăm Cuvântul în noi, în fiecare zi, ca să ascultăm de El și de toate poruncile Lui, vom vedea că prăjitura aceasta, pe care Dumnezeu ne-a revelat-o: Biblia, ne va da tot ce avem noi nevoie.
Și, poate cel mai important aspect, căutați să înaintați, căutând în permanență echilibrul.
De exemplu, hermeneutica (știința de interpretare a Bibliei) e bună. Dacă n-o accesez, sunt ignorant și nivelul meu de înțelegere este unul superficial. Dacă o folosesc numai pe ea și ignor alte perspective/ poteci pe care înaintașii noștri poate că au mers mai mult pe ele, și ajung doar un expert în ceva anume, nu pot înainta, pentru că sunt într-o extremă, iar înaintarea adevărată se face doar din starea de echilibru.
Iar cum noi, în mod natural suntem extremiști, iar în starea de echilibru ajungem doar pentru o clipă, mă rog ca Dumnezeu să ne umple inimile cu harul Său, ca noi să fim preocupați cu echilibrarea noastră, iar când El decide să ne crească, ca un tată, va pune mâna pe scaunul bicicletei noastre, ne ține în starea de echilibru și ne ajută, ne hrănește și ne crește!
Ce mare Dumnezeu avem!
A lui Dumnezeu să fie toată slava, în veci! Amin.