Se prăbușesc malurile slabe…
Mă prind fiorii când citesc așa cuvinte… Și ca să mă-nțelegi, mie nu-mi face plăcere să scriu despre așa ceva, dar, trebuie să-mi fac slujba la care am fost chemat.
Ca și exemplu, cel care aducea veștile rele, de cele mai multe ori primea asupra lui întreaga durere a receptorilor, cauzându-i moartea de fiecare dată.
Totuși, o veste tristă, însoțită de o soluție, poate produce mai multă bucurie decât o veste bună, lipsită de orice soluție.
Acum, dacă e să analizăm contextul actual, ce-ar putea însemna malurile slabe?
Să fie oamenii cu un caracter slab? Nu cred.
Să fie oamenii cu puține kilograme? Nici asta nu cred că ar conta.
Malurile slabe, sunt oamenii care au ales să stea departe de Dumnezeu.
Și aici, trebuie să înțelegem că fiecare om în parte este responsabil. Nu funcționează ideea de turmă. Turma poate încuraja, dar dacă eu nu mănânc, eu mor de foame, chiar cu iarbă din belșug sub mine.
Pentru că, dacă oaia de lângă mine mănâncă, ea mănâncă pentru ea, iar eu nu mă satur din privit.
Încurajarea turmei poate, și chiar ar trebui să motiveze oile din jur să mănânce, eventual să le arate prin propriul exemplu, cum mănâncă și să prezinte avantajele mâncatului.
Cred că s-a înțeles aceasta. Acum aș vrea să privim urmările acestei prăbușiri.
În primă fază, ne întristăm când vedem că malurile moi, pline de plante și insecte, se transformă într-un morman mare de gunoi și este măturat și înghițit de marea nesătulă.
Iar marea, de obicei, este simbolul păcatului în Biblie.
Și da, e trist când ne gândim, că malul acela ce-a beneficiat din plin de soare, ploaie și vânt, să ajungă pe fundul unei mări, într-un adânc, unde lumina nu mai intră, nici ploaia, nici vântul.
”Lumina și vântul înțeleg, dar ploaia nu intră în mare? Cum adică? De ce ai vrea ploaie, când ai atâta apă în mare?”
Răspunsul este acesta:
Apa mării sărate, înghite dulceața și sănătatea ploii.
Oamenii au murit de sete când apa ploii s-a terminat, iar ei erau pe mare.
Dar, apa ploii, ca s-o putem înțelege și mai bine, o vom transpune într-un simbol mai ușor de digerat.
Apa ploii putem s-o vedem ca fiind apa de izvor, pe care, Dumnezeu, „o teleportează” pentru noi, acolo unde avem nevoie de ea.
Apoi, în a doua fază, ne uităm la malul stâncos și ne oprim să medităm. Oh! Ce bună și benefică e această pauză, în care trebuie să ne oprim și să evaluăm ce a făcut Dumnezeu în jurul nostru! Numai aceasta, în sine e un câștig!
Dar, El nu se oprește aici. Ci, ne urcă, prin harul Său, pe aceste stânci rămase, și ne îndeamnă să ne zidim casa acolo.
În timp ce sap și găuresc să prind puternic temelia casei de stâncă, observ că stânca sunt de fapt, credincioșii pe care eu îi știu, pe unii din Scripturi, iar pe alții, pentru că sunt contemporani cu mine.
Și-atunci Duhul Sfânt îmi luminează mintea și-mi spune așa:
”Tu, care ești țărână, poți fi transformat în stâncă, dacă crezi în jertfa Domnului Isus Hristos!”
Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit. Căci prin credința din inimă se capatî neprihănirea și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire, după cum zice Scriptura: ”Oricine crede în El nu va fi dat de rușine.”
Romani 10:9-11 VDCC
Și aceasta este, de fapt Evanghelia. Iar Evanghelia, care înseamnă ”vestea bună”, noi știm foarte bine că este chiar Domnul Isus Hristos.
Acum, dacă aleg să rămân țărână, voi fi aruncat în abis. Iar aceste ape adânci, vor fi înghițite de focul veșnic.
În schimb, cei transformați în stâncă, vom fi răpiți în veșnica bucurie, unde vom căpăta slava Domnului nostru Isus Hristos.
Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi cu toți! Amin.