Tânărul și-a venit în fire
Am mai început o dată să scriu despre pilda Fiului risipitor și n-am reușit decât să transcriu cuvintele Domnului Isus Hristos.
Atâta har, atâta bunătate, armonizate într-o înțelepciune ce depășește spectrul uman și copleșește pe oricine îndrăznește să creadă în Domnul…
De aceea eu cred că, dacă guști cu adevărat din bunătățile Domnului, n-ai cum să vrei altceva, pentru că, realizezi că altceva înseamnă doar mult mai rău, bun fiind numai Dumnezeu.
Totuși, Domnul Isus Hristos, ne arată că sunt fii, care, fiind în casa Domnului, cer partea de avere, ca s-o risipească într-o țară depărtată, ducând o viață destrăbălată.
”Și cum poți să mai crezi afirmația de mai sus?”, ar putea spune cineva.
Chiar și din spusele Domnului, eu văd un detaliu, care de fapt îmi întărește ideea. Fiul risipitor, abia după ce își vine în fire, realizează ce avea tatăl său. Pentru că, până atunci, tatăl, este prezentat ca fiind un om, ce avea doi fii. Iar fiul, este atât de îngrijorat de sine, încât, nici nu realizează ce își dorește.
Și aici ar trebui să facem un popas.
Prea mulți trecem pe aici. Venim la Tatăl nostru ceresc și începem să cerem. Dar, ceea ce noi cerem, cerem fiind interesați numai și numai de eul nostru. Iar aceasta, în practică înseamnă asta:
Cer, pentru că vreau să mă îndepărtez de Dumnezeu, căutând să îmi satisfac poftele păcătoase, cheltuind de fapt, averea și darurile primite de la Dumnezeu.
Iar aici, un verset cheie, prin care Domnul Isus Hristos, ne spune direct, apăsat și cu durere este acesta:
Cine nu este cu Mine este împotriva Mea și cine nu strânge cu Mine risipește.
Matei 12 cu 30 VDCC
Atât de frumos ne învață Domnul că, orice îndepărtare de Dumnezeu, aduce foamete în țară…
Și dacă acest fiu era evreu, plecat dintre evrei și ajuns într-o țară depărtată, ajunge, pe timp de foamete să aibă grijă de porci. Foarte interesant aspectul.
Pentru evreu porcul e ceva necurat, de care, nici nu vrei să te atingi, nu să stai toată ziua printre ei și să-i păzești.
Dar, hai să spunem că, te obișnuiești mai repede, după ce duci o viață destrăbălată.
Totuși, când vezi că porcii se satură și tu mori de foame, uitându-te la ei, ajungi la momentul zero și-ți vii în fire.
Momentul zero, este de fapt cercetarea Domnului, în faza terminală, de cele mai multe ori.
Dacă tânărul alegea să renunțe la a mai fi om, un statut superior și înalt, pentru a fi porc, acesta ar fi avut soarta porcilor: moartea.
Dar, dacă analizăm mai bine, viața destrăbălată, de fapt exact aceasta înseamnă: viață de porc. Mănânc, mă îngraș și apoi sunt sacrificat, pentru a-i sătura pe alții.
De aceea cred că, momentul zero, a fost crucial pentru tânăr. Dacă nu alegea viața, stăpânul porcilor îl prindea mâncând din mâncarea porcilor lui, pe proprietatea lui și acționa pentru a-și salva porcii lui, curmând viața tânărului.
Și, chiar dacă fiul nu reușește să renunțe la sine, până atunci, în momentul zero, de cercetare, venindu-și în fire, înțelege că de fapt Domnul îi pune înainte moartea și viața.
Dar, perspectiva aceasta este atât de înțelept spusă.
Pe de-o parte, în urma cercetării Domnului, spune că tânărul își vine în fire și vede pentru prima oară, belșugul de pâine din casa tatălui, dar nu ca ceva de luat, ca și drept, ci, îl vede pentru prima oară, ca pe un dar, venit din bunătatea tatălui, pentru oricine rămâne în casa binecuvântată.
Iar de cealaltă parte, este prezentată perspectiva lui Dumnezeu, prin simbolul tatălui. El spune: ”trebuie să ne veselim și să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort și a înviat, era pierdut și a fost găsit.” (versetul 32).
Era mort și a înviat? Asta îmi spune că, dacă nu ar fi răspuns cercetării în momentul zero, moartea spirituală rămânea, deoarece era sigilată cu moartea fizică și astfel, fiul nu se mai putea întoarce la tatăl niciodată.
Ar mai fi multe de extras din această pildă minunată. Dar, mesajul acestui articol este acesta:
Dacă astăzi auzi cercetarea Domnului, nu amâna și nu lăsa moartea spirituală să-ți fie sigilată, pentru că nu poți ști când vine clipa morții. Așa că, bucură-te de cercetarea făcută de Domnul, smerește-te și fugi la El și cere-i iertare, crezând din toată inima în puterea Jertfei Domnului Isus Hristos.
Iar imaginea este uimitoare:
Dumnezeu este atât de bun și de milos, încât, când noi venim la El, smeriți și cu părere de rău, El, ne primește cu brațele deschise, ne îmbrățișează, ne leagă rănile și ne satură, aducându-ne la viață, la adevărata viața, care țâșnește în viață veșnică. Ce mare este Domnul! El este singurul vrednic de laudă!
A lui Dumnezeu să fie toată slava, în veci! Amin.